Mareta.

                Uneori cand se intampla ceva care imi da de gandit postez pe facebook o idee, un mic citat in legatura cu acel lucru, pentru a imi aminti de ea dar si cu gandul si speranta ca cineva o va citi exact in momentul cand are nevoie de o vorba buna, una de mustrare sau o vorba de duh, iar daca am reusit asta macar cu o persoana imi e de ajuns. Mie de multe ori mi s-a intamplat asta, cu sts-urile altor persoane, cand aveam mai multa nevoie le-am gasit si mi-au linistit sufletul sau mi-au redat speranta ca totul o sa fie bine.

                Acum cateva zile am facut acelasi lucru postand “Nu mai judecati. Niciodata nu stiti povestea din spatele unei fete vesele sau a unei fete triste..”.  Cand eram mica mergeam la bunici aproape in fiecare vara. Imi aduc aminte de o batrana pe nume Mareta de care nu mi-a placut niciodata pt ca mi se parea o femeie rea, statea prea mult pe la bunica mea atunci cand venea si chiar daca aceasta se ducea cu treaba prin sat Mareta nu pleca, ramanand uneori si singura in curte pe un scaun. Stiu ca avea cativa caini de care ne era frica tuturor pt ca latrau daca te apropiai mai mult de 200 de metri de casa ei, care oricum era separata de restul caselor, si eventual te si muscau . Mai facea ea si alte lucruri care nu ma faceau deloc sa o plac plus ca nici nu auzisem pe cineva sa o vorbeasca de bine. Cand auzeam sau o vedeam ca vine la noi aproape ca ma apucau nervii.

                In vacanta de Paste am fost la bunici si am ramas o noapte la ei iar dimineata am iesit pana afara si cand m-am intors in camera m-am trezit cu Mareta acolo, statea pe pat. Am salutat si m-am asezat langa ea iar peste putin timp am ramas singure. Niciuna din noi nu spunea nimic asa ca peste 2-3 minute am zis ca vorbesc cu ea ca sa nu par cumva prost crescuta sau sa dau dovada de lipsa de respect pt cei batrani. Am intrebat-o daca are copii, altceva nu mi-a venit in minte atunci, si am vorbit destul de mult timp cu ea despre asta. Am aflat ca ea are 82 de ani si mi-a povestit ca locuieste cu fiul ei de peste 50 de ani care are picioarele paralizate de 7 ani si cu nora sa. Eu pana atunci credeam ca locuieste singura cu cainii ei cei rai. Cand am aflat de fiul ei nu-mi venea sa cred si deja incepusem sa ma gandesc ca sigur e trista, dar asta nu e tot.. Mi-a povestit ca singurul ei nepot a fost omorat la varsta de 16 ani, fiind mai intai batut iar apoi aruncat in canal (e destul de adanc, peste 10 m, si stiu ca au murit si animale inecate dar si destule persoane) . Inainte ca nepotul ei sa fie omorat acel barbat a mai incerc sa faca asta cu un altul  dar acesta l-a oprit insa “pe el dragutul nu a avut cine sa il salveze”.  Ticalosul a facut 16 ani inchisoare dar nu o incalzeste cu nimic pe ea, vroia ca nepotul ei sa fie in viata. Mi-a mai spus ca peste 3 luni au gasit corpul copilului in canal pt ca fusese prins in niste tevi, nu imi pot imagina prin ce a trecut aceasta femeie si familia ei iar eu o judecam nestiind ce poveste ascunde.  A plans cat timp mi-a povestit despre nepot iar eu incercam sa o impac prin vorbe iar uneori o mangaiam usor pe umar. “A trecut mult timp de atunci dar e mereu in gandul meu, ce harnic era si ce pofta de viata avea, ar fi trait si el”. In acele minute cat am vorbit cu ea am vazut-o ca fiind o cu totul alta persoana, printre lacrimi i se vedeau ochii care ascundeau un suflet chinuit de multe in viata. Acum cand ma gandesc la tot am lacrimi in ochi si as plange alaturi de ea, atunci insa eram prea socata de ce aflasem ca sa pot face ceva. Cand am plecat am pupat-o iar acum imi pare rau ca nu am luat-o in brate, poate avea nevoie de asta..