Ce ar fi fost daca..

Daca va spun voua de “problemele” pe care le-am avut si va ajut putin sa scapati de ele, pentru ca sigur se afla si printre voi persoane care au nevoie, ma ajut si pe mine. Am trecut de mult timp peste ele dar nu 100%, mai sunt unele “urme”, unele moment cand fac asta, bine ca sunt rare.

Toti avem regrete. Si eu am, sau cel putin aveam.. Inainte imi parea rau pentru multe lucruri pe care le-am facut sau pe care nu le-am facut. Insa cu mult timp in urma am gasit aceasta poza

pe internet in care scrie “Never regret anything, because at one time it was exactly what you wanted” . De atunci am inceput sa privesc lucrurile din alt unghi.. Noi facem lucruri pentru ca vrem, sau suntem influentati sa le facem, iar apoi ajungem sa ne para rau si sa avem regrete in legatura cu ele daca au iesit prost, daca iesea totul bine nu mai avea nimeni nici un regret si ar fi zis ca ii pare foarte bine ca a facut asta.

Te gandesti si tu ca mine la “Ce ar fi fost daca..”? Daca ziceam ,daca taceam, daca stateam, daca plecam.. Iti imaginezi cum ar fi fost viata ta acum, ce ai fi facut si alte lucruri.. Insa ce te face sa crezi ca ar fi fost mai bine? Ce te face sa crezi ca ar fi fost mai rau? Treci peste, niciodata nu vei sti cu adevarat ce ar fi fost daca.. e doar o alta pierdere de timp. “Niciodata sa nu spui niciodata” insa in legatura cu asta poti spune deoarece timpul care a trecut nu mai poate fi recuperat, o vorba spusa ramane asa indiferent cat de mult ti-ar parea rau (cand e cazul) iar cea nespusa poate nu mai are rost daca nu e zisa la momentul potrivit. Treci peste.Tot ce facem gandindu-ne la “ce ar fi fost daca..” e sa ne complicam existent. Iti dai seama cate secunde, minute si adunate ore pierdem? Timp in care am putea sa traim clipa, care e cea mai importanta si e cam tot ce avem, sa ne facem prezentul mai frumos, sa cunoastem oameni noi si sa avem cat mai multe amintiri. Crede in maine, nu privi inapoi.

Inainte aveam o problema in legatura cu parerea ceilalti si simteam nevoia sa stiu ca sunt acceptata si de multe ori renuntam la mine pentru ei, ii iubeam mai mult decat pe mine. Dar indiferent ce as fi facut nu eram destul de buna pentru ceilalti. Insa acum ma iubesc si am trecut peste fazele astea, nu mai incerc sa fac pe nimeni sa ma placa si sa ma accepte, nu ma mai gandesc la “oare ce o sa creada X daca fac asta..” pentru ca oricum peste un an nu va mai conta, sunt destul de buna pentru mine si imi este de ajuns, sunt ce am si ce voi avea vreodata nevoie, iar persoanelor pentru care nu sunt le dau eu si mai multe motive sa ma “urasca”. Imi e mai usor sa stiu ca unele persoane nu ma plac deloc si orice as face nu e bine, imi da libertatea sa fac ce vreau fara sa imi pese ce cred despre mine sau despre ceea ce spun, fac, gandesc. E mai greu cu cei care ma plac pentru ca nu vreau sa ii dezamagesc insa si pe ei ii trec prin tot felul de stari si momente pt ca vreau ori sa placa asa cum sunt, cu bune si rele, ori sa nu ma mai placa deloc.

Cea mai importanta si mai minunata persoana din viata ta esti TU. Doar tu te poti face sa te simti special/a sau sa te simti inutila, doar tu stii ce iti doresti si ce meriti. Crede in tine, iubeste-te si respecta-te, viata ta va fi mai frumoasa. E creatia ta!

Mareta.

                Uneori cand se intampla ceva care imi da de gandit postez pe facebook o idee, un mic citat in legatura cu acel lucru, pentru a imi aminti de ea dar si cu gandul si speranta ca cineva o va citi exact in momentul cand are nevoie de o vorba buna, una de mustrare sau o vorba de duh, iar daca am reusit asta macar cu o persoana imi e de ajuns. Mie de multe ori mi s-a intamplat asta, cu sts-urile altor persoane, cand aveam mai multa nevoie le-am gasit si mi-au linistit sufletul sau mi-au redat speranta ca totul o sa fie bine.

                Acum cateva zile am facut acelasi lucru postand “Nu mai judecati. Niciodata nu stiti povestea din spatele unei fete vesele sau a unei fete triste..”.  Cand eram mica mergeam la bunici aproape in fiecare vara. Imi aduc aminte de o batrana pe nume Mareta de care nu mi-a placut niciodata pt ca mi se parea o femeie rea, statea prea mult pe la bunica mea atunci cand venea si chiar daca aceasta se ducea cu treaba prin sat Mareta nu pleca, ramanand uneori si singura in curte pe un scaun. Stiu ca avea cativa caini de care ne era frica tuturor pt ca latrau daca te apropiai mai mult de 200 de metri de casa ei, care oricum era separata de restul caselor, si eventual te si muscau . Mai facea ea si alte lucruri care nu ma faceau deloc sa o plac plus ca nici nu auzisem pe cineva sa o vorbeasca de bine. Cand auzeam sau o vedeam ca vine la noi aproape ca ma apucau nervii.

                In vacanta de Paste am fost la bunici si am ramas o noapte la ei iar dimineata am iesit pana afara si cand m-am intors in camera m-am trezit cu Mareta acolo, statea pe pat. Am salutat si m-am asezat langa ea iar peste putin timp am ramas singure. Niciuna din noi nu spunea nimic asa ca peste 2-3 minute am zis ca vorbesc cu ea ca sa nu par cumva prost crescuta sau sa dau dovada de lipsa de respect pt cei batrani. Am intrebat-o daca are copii, altceva nu mi-a venit in minte atunci, si am vorbit destul de mult timp cu ea despre asta. Am aflat ca ea are 82 de ani si mi-a povestit ca locuieste cu fiul ei de peste 50 de ani care are picioarele paralizate de 7 ani si cu nora sa. Eu pana atunci credeam ca locuieste singura cu cainii ei cei rai. Cand am aflat de fiul ei nu-mi venea sa cred si deja incepusem sa ma gandesc ca sigur e trista, dar asta nu e tot.. Mi-a povestit ca singurul ei nepot a fost omorat la varsta de 16 ani, fiind mai intai batut iar apoi aruncat in canal (e destul de adanc, peste 10 m, si stiu ca au murit si animale inecate dar si destule persoane) . Inainte ca nepotul ei sa fie omorat acel barbat a mai incerc sa faca asta cu un altul  dar acesta l-a oprit insa “pe el dragutul nu a avut cine sa il salveze”.  Ticalosul a facut 16 ani inchisoare dar nu o incalzeste cu nimic pe ea, vroia ca nepotul ei sa fie in viata. Mi-a mai spus ca peste 3 luni au gasit corpul copilului in canal pt ca fusese prins in niste tevi, nu imi pot imagina prin ce a trecut aceasta femeie si familia ei iar eu o judecam nestiind ce poveste ascunde.  A plans cat timp mi-a povestit despre nepot iar eu incercam sa o impac prin vorbe iar uneori o mangaiam usor pe umar. “A trecut mult timp de atunci dar e mereu in gandul meu, ce harnic era si ce pofta de viata avea, ar fi trait si el”. In acele minute cat am vorbit cu ea am vazut-o ca fiind o cu totul alta persoana, printre lacrimi i se vedeau ochii care ascundeau un suflet chinuit de multe in viata. Acum cand ma gandesc la tot am lacrimi in ochi si as plange alaturi de ea, atunci insa eram prea socata de ce aflasem ca sa pot face ceva. Cand am plecat am pupat-o iar acum imi pare rau ca nu am luat-o in brate, poate avea nevoie de asta..