Sia.

Copii in sinceritatea si nestiinta lor sunt mai intelepti decat noi, sau decat cei batrani, de multe ori. Ei mereu spun ce gandesc si ce cred cu adevarat fara sa se fereasca sau sa se gandeasca ca ceilalti se vor simti prost ori se vor supara. Sigur ati vazut si voi copii care s-au dus si au spus unor persoane “nu-mi place de tine, esti urat” sau “mirosi urat”. Asta vara am stat in Bucuresti cu nepotica mea Sia (4 anisori) si intr-o zi cand ne intorceam din oras i-am dat din greseala cu usa de la lift peste picior, a lovit-o la unghie si a inceput sa ii curga sange. Printre lacrimi mi-a zis “Nu te mai iubesc, nu mai esti prietena mea si nu o sa ma mai joc niciodata cu tine” asa cum imi spune de obicei cand ne mai certam. Incepusem si eu sa plang cand vedeam ca plange si o doare din vina mea. Si ca sa puna capac mi-a zis “De ce ai venit daca nu esti in stare sa ai grija de mine?” nu va puteti imagina cat m-am putut simti de prost..

Dar asa cum m-a facut sa plang, tot ea m-a facut si sa ma opresc din a face asta. Acum cateva luni eram in vacanta si ea venise sa stea cu noi de sarbatori. Eu eram intr-o perioada foarte proasta.. Eram suparata, nu mancam, plangeam si restu. Intr- o zi nu stiu cum s-a intamplat dar m-a vazut ca plang, vine si se uita ciudat la mine /:) dupa care imi spune “De ce plangi Cristina? Ca doar nu te-ai lovit.” cand am auzit-o pur si simplu m-am oprit din plans. De atunci aproape de fiecare data cand “trebuia” sa plang, faceam asta putin iar apoi imi veneau cuvintele ei in minte si ma opream.

Sigur si voi aveti un copil in familie care va enerveaza si va scoate peri albi uneori, dar pe care il iubiti mult asa cum o iubesc eu pe Siut a mea. Aveti grija de ei si iubitii ca merita micutii.

F (a fi) de la Fericire

La sfarsitul lui 2011 am cerut provocari de la cateva persoane. Am primit multe, unele care m-ar ajuta sa imi indeplinesc cateva vise, unele care m-ar face sa fiu plina de adrenalina iar unele foarte ciudate si costisitoare. Pana acum am facut cateva din ele dar sper ca pana la sfarsitul anului sa duc la bun sfarsit cel putin jumatate din ele.

Cu cateva seri in urma un prieten m.a intrebat cum stau cu provocarea lui: “Sa faci tot ce nu ai facut anul asta. Sa fii fericita e adevarata provocare.” I-am raspuns ca incerc sa fiu fericita in fiecare zi, si asa mi se pare corect ca sa o pot indepli, nu sa fiu intr-o zi fericita maxim iar apoi.. I-am spus ca asa trebuie sa faca si el si mi-a raspuns “dar nu vreau sa fiu in fiecare zi deoarece nu o sa mai simt diferenta... sti cum e... daca te obisnuiesti sa fi fericit cand o sa fi trist o sa te simti rau... asa ca am o stare neutra... nici trist nici fericit...” Dar daca nu te simti rau cum iti dai seama cand esti fericit? Cum faci tu diferenta? Nu spun ca el gandeste gresit si nici ca eu corect, fiecare are propria viziune asupra lumii. Nu trebuie sa iti fie frica de suferinta iar eu personal prefer ca atunci cand e de suferit sa o fac deoarece avem nevoie de toate in viata, mai ales ca eu cred ca „Totul se intampla cu un motiv”, iar suferinta ne ajuta sa fim mai puternici, dar totusi sa nu abuzam de ea crezand ca astfel vom deveni din ce in ce mai puternici. Iar atunci cand sunt fericita vreau sa topai si sa fac ce imi vine mie in minte pt a profita cat mai mult de acest sentiment si eventual sa il amplific. Insa nu mereu avem un motiv de a sarbatori asa ca fericirea trebuie cultivata in fiecare zi si cum imi spusese o prietena “sa ne facem prezentul frumos ca sa avem viitorul asigurat”. Cunosc persoane care sunt triste cand ceilalti nu le ofera atentia si iubirea de care au nevoie insa eu sunt de parere ca doar de noi depinde starea noastra de fericire, sunt si factori externi care ne pot influenta sa nu fim tocmai bine dar noi decidem cum vedem lucrurile si ce alegem, daca vedem partea plina sau partea goala a paharului.

Spun ca ne-o putem crea pentru ca noi alegem daca ne enervam si ne pierdem rabdarea repede facandu-i si pe ceilalti nefericiti sau putem incerca sa fim calmi si sa avem alta atitudine in fata problemelor si a celor care vor sa ne vada nefericiti. Imi aduc aminte ca intr-o seara m-a enervat cineva destul de rau pana mi-a schimbat starea si la sfarsit mi-a spus “am facut-o intentionat, prea erai tu fericita”. Respectiva persoana nu are nicio vina, eu sunt cea care am lasat-o sa faca asta insa cum am terminat de vorbit am revenit la starea mea initiala de fericire. De cele mai multe ori fericirea mea nu depinde de ceilalti, vine din interiorul meu si imi pare rau cand e tulburata. A fost o perioada cand ma suparam pe oricine din orice si tare trista mai eram, mai ales ca asteptam ca ei sa schimbe ceva si eram intr-un fel dependent de ceilalti, dar apoi am incercat sa ii inteleg pe oameni si sa ii iubesc asa cum sunt, iar acum fac asta usor mai ales ca stiu la ce sa ma astept de la ei asa ca nu ma mai iau prin surprindere. Plus ca atunci cand ma deranjeaza ceva sau imi face cineva faze incerc sa le spun (mai am putin de lucrat la capitolul asta) si sa ii iert, nu pentru ei cat pentru mine, ca sa nu traiesc cu sufletul incarcat. Acesta e doar un mod in care ma “autofericesc” :)).

Dacă aş fi aşteptat ca ceilalţi să-mi dea dreptul să exist, astăzi nici nu m-aş fi născut, zicea Shopenhauer. La fel si in cazul fericirii, daca asteptam ca ceilalti sa vina sa ne lumineze viata si sa ne faca fericiti o sa primim doar firimituri.

Si cel mai important lucru e ca fericirea se afla in lucrurile marunte ,e o stare de a fi iar asa cum stim cu totii, nu e o destinatie ci e calatoria in sine. 

 Alegerea e a ta.

                Au fost cateva persoane care mi-au spus lucruri de genul  “Nu inteleg opinia ta negativa pentru contraceptie...nu pot intelege cum ai putea lasa o intamplare sa iti schimbe viata. Nu neaparat in bine...”. Scuzele mele daca asta s-a inteles. Am vrut doar ca scriu unde am gasit intrebarea, cum era explicata si cum am incercat eu sa o folosesc.  “Ne intrebau de ce noi oamenii facem sex inainte de a ne casatori si nu lasam ca samanta noastra sa dea roade, rodul fiind copilul.” Am spus ce ne intrebau, nu mi-am dat cu parerea in legatura cu contraceptia „Eu am incercat o perioada sa folosesc aceasta intrebare in folosul meu, dar nu cu sensul din carte ci incercam sa ma motivez sa scap de anumite obiceiuri proaste sau sa nu mai pierd timpul cu lucruri inutile.”

"De ce semeni acolo unde nu poti secera?"

“De ce semeni acolo unde nu poti secera?” Am gasit aceasta intrebare intr-o carte, era ca un fel de dex al Sf Ioan Gura de Aur (nu stiu daca spun bine, am citit putin din acea carte), si facea referire si la contraceptie in viziunea Bibliei. Stim cu totii ca prin contraceptie copilul este omorat mai inainte de a se naste ” Ba chiar mai mult si decat omorul, caci nici nu am cuvinte indeajuns pentru a numi asemenea fapta criminala, de vreme ce nu numai ca pe copilul nascut il omoara, ci il impiedica chiar de a se naste. Deci de ce iti bati joc de darul lui Dumnezeu  si te lupti impotriva legilor Lui, iar ceea ce este binecuvantare tu alungi ca pe un blestem?” (Omilii la Epistola catre Romani a Sfantului Apostol Pavel, omilia XXIV) ne intrebau de ce noi oamenii facem sex inainte de a ne casatori si nu lasam ca samanta noastra sa dea roade, rodul fiind copilul.

Eu am incercat o perioada sa folosesc aceasta intrebare in folosul meu, dar nu cu sensul din carte ci incercam sa ma motivez sa scap de anumite obiceiuri proaste sau sa nu mai pierd timpul cu lucruri inutile. Taranii nu seamana in pamanturile neroditoare pentru ca ar fi o risipa de timp si energie, ei cauta sa lucreze cat mai mult pamanturile din care sigur vor iesi roade. Imi aduc aminte ca in perioada aceea aveam impresia ca pierd mult timp online degeaba, asa ca dupa aceea am inceput sa imi pun intrebarea  “De ce semeni Cristina acolo unde nu poti secera?”, ma intrebam de ce pierd timp online, atunci chiar stateam ore in sir la calculator pentru ca la sfarsitul zilei sa constat ca n-am facut nimic concret, in loc sa fac altceva mai bun cu acel timp care sa ma ajute intr-un fel sau altul. Asa ca unul dintre „locurile” in care am folosit intrebarea a fost timpul meu pierdut si cateva zile dupa aceea am intrat doar sa imi verific emailul si notificarile pe facebook si era foarte bine, aveam timp si de alte lucruri. Acum apar aproape tot timpul online pe fb ca sa primesc mesajele imediat si sa pot raspunde dar prin alte programe asa ca nu mai sunt “disperata”. Uneori ma amuza si alteori ma „speria” cand vedeam ce conversatii lungi aveam pe messenger iar cativa prieteni imi spuneau „Noi scriem si citim romane pe mess”, si sunt sigura ca nu sunt singura. Ce am secerat in urma acestui timp pierdut pe mess? As putea spune ca prieteni dar nu e adevarat 100% pt ca majoritatea prieteniilor au crescut atunci cand ne intalneam si petreceam timp impreuna, ne cunosteam in diferite situatii. Pe mess nu poti fi sigur de starea celui cu care vorbesti si nici cum reactioneaza in realitate, iar uneori nici macar daca e „adevarata” persoana cu care vorbesti. Plus ca mi s-a intamplat mai demult sa vorbesc ore in sir cu anumite persoane pe mess si sa ne intalnim intamplator prin oras, abia sa ne salutam iar seara sa ne reluam lungile povestiri. Comunicare nici atat nu pot spune ca am secerat, deci? Aproape nimic. In schimb daca citeam romane adevarate in timpul acela, acum aveam mult mai multe lucruri despre care sa va scriu si ce exemple sa va dau in anumite situatii plus ca aveam si un vocabular mult mai bogat.

 Am aplicat-o si in alte situatii si mi-a fost de ajutor, ma ajuta cat de cat sa fac diferenta intre ce e important pt mine si ce e mai putin, pur si simplu ma gandesc daca pot secera ceva in urma a ce seman in acel moment.  Daca raspunsul e nu, imi gasesc imediat ceva mai bun de facut sau fac ceva ce e trecut pe lista “To Do”. Imi pare rau doar ca nu imi aduc aminte de ea in toate situatiile in care am nevoie. Poate va ajuta si pe voi aceasta intrebare. Sunt sigura ca aveti „locuri” in care vreti sa aveti cat mai multe „roade”, obiective de indeplinit si vise de atins. Aveti grija unde semanati dragii mei. Succes!

Barfa.

  Si uite ce am gasit intr-o carte :  ”Jumatate din clasa a iesit pe coridor, jumatate a ramas inauntru. Pe rand, cate unul, cei de afara trebuiau sa intre inapoi cand erau chemati.

                Cand a intrat primul de afara, i s-a aratam o poza si i s-a citit un text, care descria ce era in poza. Textul era urmatorul: “Intr-o camera se afla mama cu fetita ei de doisprezece ani. Mama sta pe canapea, iar fetita pe fotoliu. Rochita fetei are un guler alb. Fetita tine o papusa in mana. Pe perete se afla un ceas cu cuc."

                Primul intrat era singurul care a vazut poza si caruia i s-a citit textul. Acum, pe rand, de afara, venea cate un coleg sau o colega. Poza si textul au fost ascunse, iar primul venit de afara trebuia sa povesteasca ceea ce a vazut si a auzit. Apoi primul trecea la loc si cel caruia i s-a povestit trebuia sa ii explice urmatorului, si tot asa, din gura in gura, pana cand ultimul de afara intra si penultimul ii povestea.

                Te gandesti ca nu e mare filozofie ca douasprezece persoane sa redea exact trei propozitii.

Ce a ramas la sfarsit, cand cel de-al doisprezecelea a povestit ceea ce primul vazuse in poza? “O fetita cu un guler de doisprezece metri patrati statea intr-o camera.”

                Pe langa faptul ca, pe la a treia descriere, toti cei care stiam despre ce e vorba eram sub banci, am invatat o lectie importanta.

                Asa functioneaza barfa si zvonurile. Si, de obicei, intr-un grup, nu douasprezece persoane, ci o suta douazeci ajung sa transmita o informatie pe cale verbala, iar din adevar se alege praful. Si ce e trist e ca din urma barfelor raman victime. “

                Poate si voi data viitoare nu m-ai luati de bun tot ceea ce ajunge la urechile voastre. In loc sa ascultati toate barfele mai bine duceti-va si intrebati persoana(Y), despre care e vorba, daca e adevarat sau nu, o sa va povesteasca mult mai clar totul si e posibil sa fiti uimiti pana unde s-a ajuns cu barfa, nu cred ca ii convine sa se auda minciuni.  Sunt persoane care pe langa faptu ca aud prost de la altii mai si baga de la ei cate ceva cand spun mai departe altora. Poate ziceti : “Ce rost are sa il/o intreb pe Y daca e adevarat sau nu, doar am auzit de la X si stiu ca nu ma minte”. Bine, poate nu te minte X, dar X de la cine stie? Prin cate guri a mai trecut informatia inainte sa ajunga la X? Sau acum ai putea sa zici “ X a fost de fata cand s-a intamplat, ce mai poti spune acu?” Pot sa te intreb daca X a prins toata “faza” , pentru ca poate sa vada doar fractiuni si la fel sa inteleaga gresit (asta se intampla de multe ori in filme, cand cineva vede doar sarutul nu si cand fata il plesneste :)) ), sau esti sigur/a ca lui X nu ii place sa bage de la el/ea doar pentru a se afla in treaba sau pentru a ii face rau lui Y? Daca nu esti genu de persoana careia ii place sa barfeasca, sa umfle si sa faca rau, si din contra iti place sa stii adevaru, atunci du-te la Y si zii “Am auzit ca (ceea ce ai auzit) , ce parere ai?”. Acu depinde de tine, e alegerea ta, daca vrei sa cunosti adevaru  sau ce spun altii.

Mareta.

                Uneori cand se intampla ceva care imi da de gandit postez pe facebook o idee, un mic citat in legatura cu acel lucru, pentru a imi aminti de ea dar si cu gandul si speranta ca cineva o va citi exact in momentul cand are nevoie de o vorba buna, una de mustrare sau o vorba de duh, iar daca am reusit asta macar cu o persoana imi e de ajuns. Mie de multe ori mi s-a intamplat asta, cu sts-urile altor persoane, cand aveam mai multa nevoie le-am gasit si mi-au linistit sufletul sau mi-au redat speranta ca totul o sa fie bine.

                Acum cateva zile am facut acelasi lucru postand “Nu mai judecati. Niciodata nu stiti povestea din spatele unei fete vesele sau a unei fete triste..”.  Cand eram mica mergeam la bunici aproape in fiecare vara. Imi aduc aminte de o batrana pe nume Mareta de care nu mi-a placut niciodata pt ca mi se parea o femeie rea, statea prea mult pe la bunica mea atunci cand venea si chiar daca aceasta se ducea cu treaba prin sat Mareta nu pleca, ramanand uneori si singura in curte pe un scaun. Stiu ca avea cativa caini de care ne era frica tuturor pt ca latrau daca te apropiai mai mult de 200 de metri de casa ei, care oricum era separata de restul caselor, si eventual te si muscau . Mai facea ea si alte lucruri care nu ma faceau deloc sa o plac plus ca nici nu auzisem pe cineva sa o vorbeasca de bine. Cand auzeam sau o vedeam ca vine la noi aproape ca ma apucau nervii.

                In vacanta de Paste am fost la bunici si am ramas o noapte la ei iar dimineata am iesit pana afara si cand m-am intors in camera m-am trezit cu Mareta acolo, statea pe pat. Am salutat si m-am asezat langa ea iar peste putin timp am ramas singure. Niciuna din noi nu spunea nimic asa ca peste 2-3 minute am zis ca vorbesc cu ea ca sa nu par cumva prost crescuta sau sa dau dovada de lipsa de respect pt cei batrani. Am intrebat-o daca are copii, altceva nu mi-a venit in minte atunci, si am vorbit destul de mult timp cu ea despre asta. Am aflat ca ea are 82 de ani si mi-a povestit ca locuieste cu fiul ei de peste 50 de ani care are picioarele paralizate de 7 ani si cu nora sa. Eu pana atunci credeam ca locuieste singura cu cainii ei cei rai. Cand am aflat de fiul ei nu-mi venea sa cred si deja incepusem sa ma gandesc ca sigur e trista, dar asta nu e tot.. Mi-a povestit ca singurul ei nepot a fost omorat la varsta de 16 ani, fiind mai intai batut iar apoi aruncat in canal (e destul de adanc, peste 10 m, si stiu ca au murit si animale inecate dar si destule persoane) . Inainte ca nepotul ei sa fie omorat acel barbat a mai incerc sa faca asta cu un altul  dar acesta l-a oprit insa “pe el dragutul nu a avut cine sa il salveze”.  Ticalosul a facut 16 ani inchisoare dar nu o incalzeste cu nimic pe ea, vroia ca nepotul ei sa fie in viata. Mi-a mai spus ca peste 3 luni au gasit corpul copilului in canal pt ca fusese prins in niste tevi, nu imi pot imagina prin ce a trecut aceasta femeie si familia ei iar eu o judecam nestiind ce poveste ascunde.  A plans cat timp mi-a povestit despre nepot iar eu incercam sa o impac prin vorbe iar uneori o mangaiam usor pe umar. “A trecut mult timp de atunci dar e mereu in gandul meu, ce harnic era si ce pofta de viata avea, ar fi trait si el”. In acele minute cat am vorbit cu ea am vazut-o ca fiind o cu totul alta persoana, printre lacrimi i se vedeau ochii care ascundeau un suflet chinuit de multe in viata. Acum cand ma gandesc la tot am lacrimi in ochi si as plange alaturi de ea, atunci insa eram prea socata de ce aflasem ca sa pot face ceva. Cand am plecat am pupat-o iar acum imi pare rau ca nu am luat-o in brate, poate avea nevoie de asta..

About me.

                Ar trebui sa scriu cate ceva despre mine dar nu ma pot hotara daca sa scriu propria mea parere in legatura cu mine, a celorlalti sau sa ma descriu ca fiind o fata perfecta.  Mai bine ar fi sa scriu lucrurile general ca de exemplu mancarea preferata, locurile preferate, ce imi place cel mai mult sa fac.. dar, la fel ca si mine, acestea se schimba cu trecerea timpului si m-as putea numi intr-un fel mincinoasa deoarece spun ca imi place clar ceva iar cand gasesc altceva mai bun imi schimb preferintele. Asa ca mai bine nu spun nimic si ii las pe cei care au deja o parere despre mine sa si-o pastreze dar nu vor sti ce vroiam, cum gandeam in acel moment si nici care e motivul pt care am facut ceea ce am facut.. De aceea nu vreau sa le schimb parerea, ar fi greu oricum sa fac asta pt ca majoritatea isi formeaza una dupa aparente . Din pacate si eu fac de multe ori asta doar ca eu la inceput cred ca fiecare este un om bun si in ultima vreme incerc cat de mult pot sa nu mai judec pe nimeni. Iar pe ceilalti ii las sa isi formeze singuri o parere in urma a ceea ce voi scrie de acum incolo.. Your opinion of me doesn’t define who I am.

                I should write something about me but I can’t decide myself if to write my own opinion about myself, other’s opinion or to describe me as being a perfect girl. Would better to write general things like favourite food, favourite places, which is the most important thing that I prefer to do it.. but, like me, these things can change with the lapse of time and I could say that in a way i’m a liar because all the time I say that I like something and when I find something else I can change my preferences. So I’d  better not  say anything and I let those which have already an opinion about me to keep it for themselves,  but they will never know what I wanted, how I was thinking at that moment and which is the reason for what I have done it.. That’s why I don’t wanna change their opinion, anyway it will be difficult to do it because most of the people think something about it by appareance and what they are seeing  outside. Unfortunately I do this many times but at the begging I think that everybody is a good person and lately I try hard not to judge anyone. And I let the others to make an opinion about what I am going to write starting from now.. Your opinion of me doesn’t define who i am.